Paseo por Ferentari/Plimbare prin Ferentari

Aprovechando que me he mudado (por eso mis problemas con internet) recientemente a la zona sur de Bucarest, al barrio de Berceni, he aprovechado para darme una vuelta con un amigo rumano, ademas vecino, por el famoso Ferentari Bucarestino. Desde que llegue a a ciudad quise ver con mis propios ojos si todo lo que se decia acerca de esta zona era cierto o no.

Ferentari fue el primer barrio industrial de Bucarest, alla por mitad del siglo XIX, a remolque del desarrollo de la industria ferroviaria, estando la zona bien ubicada junto a la primera linea de tren rumana, de Bucurest hacia Giurgiu. Hoy todo el desarrollo industrial que tuvo, sobre todo en la epoca comunista, se ha esfumado, y de las pocas fabricas que quedan en pie la mayor parte estan abandonadas y usadas, en el mejor de los casos, como vivienda improvisada.

Su fama le convierte en el Bronx de Bucaresti, siendo una zona donde se da una gran concentracion de exclusion social, afectada por el desempleo, la prostitucion, la droga, y todo lo que conlleva la pobreza. Por ejemplo, en muchas zonas de Ferentari no llegan los proovedores de cable (telefono, internet, television), por lo que la ventaja de ser el unico barrio de Bucaresti sin miles de cables cruzando las calles significa que sus habitantes tengan cada uno una antena parabolica, que, como si de una tendencia barroca se tratara, decora las fachadas de los mugrientos edificios con una multitud de flores metalicas, logrando un efecto bastante curioso.

En muchos casos tampoco llega el agua ni la luz, aunque sus habitantes se adaptan y se sirven del alumbrado publico directamente. E igualmente, tampoco deben llegar los servicios de recogida de basuras regularmente, porque en algunas zonas (no en todas) la basura se extiende por las calles, en muchos casos no asfaltadas.

Ferentari esta relativamente cerca del centro de Bucarest, aunque realmente es un mundo diferente. La gente esta en la calle ahora en verano, y las esplanadas frente a los bloques son un hervidero de ninos corriendo, mujeres y hombres charlando, hogueras encendidas, ect...

Tambien me llamo la atencion la cantidad de coches de lujo que se veian aparcados en las calles, otra muestra de las grandes contradicciones de esta ciudad. En algun caso (como en la Piata Ferentari) habia gran cantidad de coches aparcados (todos de lujo) mientras los jovenes conductores charlaban en grupo y alguno demostraba sus habilidades como conductor de rally.

Despues del interesante paseo, conclui que ciertamente el barrio tiene unas condiciones nefastas, unas infraestructuras bajo minimos, y unos servicios casi inexistentes, asi que no me extrana que sea un caldo de cultivo de ciertos tipos de delincuencia. La prostitucion, el trafico de drogas, la venta de articulos robados, etc..., me parecieron evidentes (aunque no creo que otros delitos mas elitistas se den en este barrio comunmente). Creo que la fama de este barrio se acerca a la verdad, aunque no note en ningun momento que caminar por sus calles fuera tan peligroso como dicen. Lo que si note es que el abandono institucional es tan evidente que roza lo delictivo, y que solo una intervencion seria del Ayuntamiento y el Estado puede transformar las pesimas condiciones en que viven la mayoria de sus habitantes.

Otra cosa importante de Ferentari es que, posiblemente, es el barrio donde se concentran mas cantidad de gitanos, lo que aumenta su fama de conflictivo (algunas veces con razon, pero no siempre) y su aislamiento del resto de la ciudad (asi como el rechazo de algunas empresas de servicios a ofrecerlos aqui). Es la pescadilla que se muerde la cola: la pobreza crea delincuencia, la delincuencia crea mala fama, la mala fama aisla al barrio, y eso crea aun mas pobreza.

Me recuerda al barrio donde yo vivi hasta terminar la Universidad, Vallekas. Cuando yo naci era uno de los barrios mas abandonados y denostados de Madrid, lleno de poblados de gitanos y de inmigrantes de otras zonas rurales, sin asfaltar, lleno de animales domesticos sueltos (ovejas, gallinas, etc..). La droga afecto mucho, la heroina principalmente, y recuerdo encontrar jeringuillas por doquier junto a cualquier fuente, o ver cuando iba al colegio a un chaval pinchandose en el brazo.

Vallekas era un barrio pobre, y por ello con bastante delincuencia, entre sus mas de 100.000 trabajadores, en su mayoria obreros. Por ambas cosas (su mayoria obrera y su gran politizacion hizo que periodicos franquistas como "El caso" la denominara "La pequeña Rusia", tenia una enorme mala fama que solo empezo a cambiar cuando el gobierno metio dinero y empezo a construir viviendas para todos (eran los primeros anos del PSOE, cuando aun tenia algo de socialista). Recuerdo que entonces nadie tenia fe en la convivencia entre gitanos y payos en los nuevos bloques, y lo dificil que fue la adaptacion (las fogatas en los balcones eran algo normal, igual que ver alguna cabra en las terrazas, o gallinas, incluso alguna vez cerdos).

Sin embargo el paso del tiempo (y no demasiado) fue transformando aquella situacion anomala en algo cotidiano, y unos años despues, cuando yo estaba en el instituto, la vida era apenas diferente a otros barrios mas centricos. Despues paso totalmente lo contrario, y hoy mi barrio ya ha dejado de ser barrio para convertirse totalmente en una fria zona residencial donde ya nadie se siente unido a su entorno (Vallekas siempre fue un barrio de obreros y con un fuerte desarrollo del sentido de comunidad). En resumen, el esfuerzo comunitario y el apoyo insttucional lograron transformar la situacion.

No quiero decir que Ferentari sea como fue Vallekas: hay muchas diferencias culturales y sociales esenciales entre ambos paises como para que no sea una mera cuestion de intervencion institucional la solucion aqui (por ejemplo en Vallekas, el esfuerzo de las asociaciones de vecinos, muy politizadas, fue muy importante en su desarrollo, y en Rumania, en ese sentido, es como si vivieramos en otro planeta ). Sin embargo, en mi paseo comprobe que la pobreza y las aberrantes condiciones en que se vive en algunas zonas de este barrio son producto tambien de la indolencia de lo responsables politicos, y de la exclusion social institucionalizada que sufre este curioso barrio de Bucarest, Ferentari.

Mi paseo fue casi de noche, por lo que no pude hacer fotos, aunque las que he encontrado en la red muestran un poco como es el barrio. Otro dia me acercare con mas tiempo y medios para enseñaros algo mas. Por cierto, aunque hablamos poco con la gente del barrio, en todas las ocasiones que preguntamos algo nos contestaron con mucha amabilidad.

-----------------------------------------------------------------------------

Profitând de faptul că m-am mutat (de aici problemele mele cu internetul) recent în zona de sud a Bucureştiului, în cartierul Berceni, am dat o raită, cu un prieten român, în plus vecin cu mine, prin faimosul Ferentari bucureştean. De când am venit în oraş am dorit să văd cu propriii mei ochi dacă tot ceea ce se spunea despre această zonă era adevărat sau nu.

Ferentari a fost primul cartier industrial al Bucureştiului pe la jumătatea secolului al XIX-lea, locomotiva industriei feroviare, fiind bine situat, alături de prima linie de cale ferată românească, Bucureşti – Giurgiu. Astăzi, toată dezvoltarea industrială de care s-a bucurat, mai ales în epoca comunistă, a dispărut, şi, din puţinele fabrici care mai sunt în picioare, cea mai mare parte sunt abandonate şi folosite, în cazul cel mai fericit, ca locuinţe improvizate.

Faima sa îl converteşte în Bronx-ul Bucureştiului, fiind o zonă cu o concentraţie mare de excludere socială, afectată de şomaj, prostituţie, droguri şi tot ceea ce înconjoară sărăcia.
De exemplu, în multe zone din Ferentari nu ajung firmele de cablu (telefon, internet, televiziune), lucru care face să fie singurul cartier din Bucureşti fără mii de cabluri traversând străzile. Locuitorii au toţi antene parabolice care, ca şi cum ar fi vorba de o tendinţă barocă, decorează faţadele murdarelor clădiri cu o mulţime de flori metalice, oferind un efect destul de curios.

În multe cazuri nici curentul electric nu ajunge aici, deşi locuitorii se adaptează situaţiei şi se servesc singuri direct de la iluminatul public. Nici serviciile de salubritate nu ajung aici, deoarece în unele zone (nu în toate) gunoiul se întinde pe străzi, în multe dintre cazuri, neasfaltate.

Ferentari se află relativ aproape de centrul Bucureştiului, deşi este o lume diferită. Pe timpul verii oamenii ies pe stradă, iar esplanadele din faţa blocurilor sunt un furnicar de copii alergând, femei şi bărbaţi tăifăsuind, focuri aprinse, etc.

De asemenea, mi-a atras atenţia cantitatea de maşini de lux parcate pe străzi, altă mostră a marilor contradicţii ale acestui oraş. De exemplu în Piata Ferentari am întâlnit multe maşini parcate (toate de lux), în timp ce tinerii şoferi pălăvrăgeau în grupuri, iar câte unul îşi demonstra abilităţile de pilot de raliu.

După această plimbare interesantă, am ajuns la concluzia că acest cartier beneficiază de condiţii nefaste, o infrastructură sub nivelul minim, şi servicii aproape inexistente, aşa că nu mă surprinde că este un focar de delincvenţă. Prostituţia, traficul de droguri, vânzarea de obiecte furate, etc. mi se par evidente (deşi nu cred ca alte delicte, mai elitiste, să se producă în mod frecvent în acest cartier). Cred că faima acestui cartier se apropie de realitate, deşi a trece pe acolo nu este deloc periculos, aşa cum se spune. Ceea ce într-adevăr am notat a fost faptul că abandonul instituţional este atât de evident încât frizează penalul şi că doar o intervenţie a Primăriei şi a Statului poate transforma condiţiile mizere în care locuieşte majoritatea locuitorilor.

Alt lucru important din Ferentari este că, probabil, acesta este cartierul cu cel mai mare număr de ţigani, ceea ce contribuie la faima sa de cartier conflictiv (uneori pe bună dreptate, dar nu întotdeauna) şi la izolarea sa de restul oraşului. E vorba de un cerc vicios: sărăcia creează delincvenţă, delincvenţa creează faimă proastă, faima proastă izolează cartierul, iar acest lucru creează şi mai multă sărăcie.

Îmi amintesc de cartierul în care am locuit până la terminarea Universităţii, Vallekas. Când m-am născut eu, era unul dintre cele mai abandonate şi mai hulite din Madrid, plin de ţigani şi de venetici din alte zone rurale, fără străzi asfaltate, plin de animale domestice lăsate libere (oi, găini, etc.). Drogurile au avut şi ele rolul lor, în principal heroina, şi imi amintesc că dădeam peste tot peste seringi sau vedeam, în drum spre şcoală, câte un tânăr înţepându-se în braţ.

Vallekas era un cartier sărac, în consecinţă cu destulă delincvenţă între cei 100.000 de locuitori, majoritatea muncitori. Pentru ambele motive (majoritatea locuitorilor muncitori şi politizarea sa) ziare franchiste precum „El caso” numea cartierul „Mica Rusie”. Avea o faimă foarte proastă, iar lucrurile au început să se schimbe abia când guvernul a investit bani şi a început să construiască locuinţe pentru toată lumea (era în primii ani de guvernare PSOE - Partido Socialista Obrero Espanol/Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol – când încă mai păstra ceva din ideologia socialistă). Îmi aduc aminte că atunci nimeni nu avea încredere în convieţuirea dintre ţigani şi restul populaţiei în noile blocuri şi cea mai dificilă a fost adaptarea (focurile în balcon erau un lucru obişnuit, la fel să vezi vreo capră pe terasă, sau vreo găină, inclusiv porci, câteodată).

Totuşi, trecerea timpului (şi nu prea mult) a transformat acea situaţie anormală în ceva cotidian şi, câţiva ani mai târziu, când eu eram la liceu, viaţa era aproape la fel cu cea din alte cartiere mai centrale. După aceea, s-a întâmplat exact contrariul, iar azi, cartierul meu nu mai este cartier, ci s-a transformat într-o zonă rezidenţială rece căreia nimeni nu mai simte că îi aparţine. (Vallekas a fost mereu un cartier muncitoresc cu un simţ al comunităţii foarte dezvoltat). În rezumat, efortul comunitar şi sprijinul instituţional au transformat situaţia.

Nu vreau să spun că Ferentari e ca Vallekas. Există multe diferenţe culturale şi sociale esenţiale între cele două ţări pentru ca să ajungă o simplă intervenţie instituţională aici (de exemplu, în Vallekas efortul asociaţiilor de vecini, foarte politizate, a fost foarte important pentru dezvoltare, în timp ce în România, din acest punct de vedere locuim pe altă planetă). Totuşi, plimbarea mi-a dovedit că sărăcia şi condiţiile aberante în care se trăieşte în anumite zone din acest cartier sunt şi produsul indolenţei responsabililor politici şi al excluderii sociale instituţionalizate pe care îl suferă acest curios cartier al Bucureştiului, Ferentari.

Plimbarea am făcut-o când aproape se întuneca, de aceea nu am putut face poze, deşi cele găsite pe internet arată puţin cum este cartierul, În altă zi voi merge mai cu timp şi dotat pentru a vă arăta mai multe. Să nu uit, deşi am vorbit cu puţină lume din cartier, în toate ocaziile în care a trebuit să întrebăm ceva, ni s-a răspuns cu multă amabilitate.