domingo, 21 de diciembre de 2008

Petrescu, Istrati, Rebreanu

Existe entre los rumanos otro mito impulsado por las instituciones, los politicos y los voceros de la historia rumana que solo describen la historia de los privilegiados rumanos. Se dice que antes de la Segunda Guerra Mundial Bucarest era una ciudad impresionante, que Rumania vivio su periodo mas boyante, y que fueron los sovieticos quienes cohartaron esa ascension imparable.

Por un lado, tienen razon, porque la riqueza de la clase privilegiada por entonces era creciente, y esta se expresaba en grandes y esplendorosos edificios, fiestas impresionantes, vida social ostentosa, y crecimiento de la economia personal de muchas grandes familias de la epoca. Pero, ¿qué sucedia con las clases desfavorecidas? ¿Como vivian? ¿Para ellos tambien habia un periodo de esplendor o continuaban explotados por los poderosos como hasta entonces?

Recientemente he leido tres libros de distintos autores que describen como se vivia en ambos mundos coetaneos, el mundo de los burgueses de la ciudad y el mundo de los campesinos en el campo. Se trata de El lecho de Procusto, de Camil Petrescu, Los cardos del Baragan, de Istrati, y Ciuleandra, de Rebreanu.

El primero de ellos describe la vida indolente y lujosa de la clase privilegiada de Bucarest, pero tambien como vivia la mayoria de los bucarestinos, el resto de la ciudad. No creo que esta gente pensara para nada que vivian en una ciudad impresionante, mas bien para ellos era una ciudad llena de miseria, hambre y malestar social. El personaje de Ladima muestra como, a pesar de sus meritos, era dificil sobrevivir para un hombre pobre como el, aunque se tratase de un intelectual, y mucho mas dificil lo tenian los obreros o vagabundos, la gente que malvivia en la ciudad o que procedia del campo.

En el libro de Istrati, Los Cardos del Baragan, se muestra la falta de respeto de los terratenientes hacia los campesinos, que morian de hambre aunque trabajaran todo el dia mientras aquellos disfrutaban de lujos incomparables. En este caso, Istrati justifica la revuelta campesina de 1907 mientras que condena la sangrienta represion que llevo a cabo el ejercito para evitar que se pusiera en peligro la estabilidad del lujoso y respetable estado burgues rumano. Matache, el niño que narra la historia, alter ego de Istrati, ve a traves de sus ojos ese mundo de explotacion y crueldad en el que vivia Rumania entonces... Los libros oficiales nos cuentan su vision parcial, intentando evitar que se sepa la realidad del pais: la pobreza, el hambre, la muerte...

En Ciuleandra, Rebreanu retrata el contraste entre la sociedad campesina y la burguesia urbana, la inmoralidad de esta, la indecencia a la hora de lograr lo que pretendia considerando a los demas como inferiores, y el odio que latia en la clase popular hacia estos caprichosos y endiosados incivilizados que, haciendo uso del malabarismo del lenguaje, se llamaban a si mismo asi, civilizados. El dr Ursu, representante de un campesinado que ha logrado un trabajo digno en la ciudad (una excepcion) fue privado por el ridiculo Puiu, hijo unico de una gran familia rumana, del amor de su juventud, por un capricho criminal que da lugar mas adelante a otro capricho mas, tambien criminal.

En las tres obras se describe la sociedad rumana antes de la llegada del comunismo. Evidentemente, tras leer este testimonio cultural variado y glorificado por los propios burgueses rumanos, ¿quien puede dudar de que la llegada de los comunistas a Rumania fue la salvacion para millones de personas? La deriva que luego siguio el comunismo es otro debate que haremos en otra ocasion. Pero cualquier campesino de la epoca, maltratado, humillado, vejado, asesinado de hambre dia a dia, año a año, no creo que pensara que vivia en la sociedad modelica y gloriosa que describen los que escriben la historia.

Eso si, la ciudad de Bucarest era preciosa... Aunque Petrescu describe tambien no solo la gran ciudad visible, sino las condiciones de vida de la mayoria de los bucarestinos, en esa ciudad que entonces tambien estaba llena de miseria, de caos y de, sobre todo, hambre y penurias.

No hay nada mejor para saber la verdad que buscarla....y leerla. Prometo trascribir algunos parrafos mas adelante para que veais como se describe en estas grandes obras de la literatura rumana la realidad de la Romania Mare y del Micul Paris. Porque la historia no es solo la que cuentan los que controlan el poder y la verdad oficial... Para los privilegiados, que cuentan la historia para autojustificarse, solo ellos son sus protagonistas. Pero lo quieran o no, no es asi. Y podemos hacernos muchas preguntas. Como escribe Bertold Brecht en uno de sus certeros disparos,
PREGUNTAS DE UN OBRERO ANTE UN LIBRO
Tebas, la de las Siete Puertas,
¿quién la construyó?
En los libros figuran los nombres de los reyes.
¿Arrastraron los reyes los grandes bloques de piedra?
Y Babilonia, destruida tantas veces,
¿quién la volvió a contruir otras tantas?
¿En qué casas de la dorada Lima
vivían los obreros que la construyeron?
La noche en que fue terminada la Muralla china,
¿adónde fueron los albañiles?
Roma la Grande está llena de arcos de triunfo.
¿Quién los erigió?
¿Sobre quiénes triunfaron los Césares?
Bizancio, tan cantada,
¿tenía sólo palacios para sus habitantes?
Hasta en la fabulosa Atlántida,
la noche en que el mar se la tragaba,
los habitantes clamaban pidiendo ayuda a sus esclavos.
El joven Alejandro conquistó la India.
¿El sólo?
César venció a los galos.
¿No llevaba consigo ni siquiera un cocinero?
Felipe II lloró al hundirse su flota.
¿No lloró nadie más?
Federico II ganó la Guerra de los Siete Años.
¿Quién la ganó junto a el?
Una victoria en cada página.
¿Quién cocinaba los banquetes de la victoria?
Un gran hombre cada diez años.
¿Quién paga sus gastos?
Una pregunta para cada historia...
-----------------------------------------------------------------------------------------
Există printre români un alt mit impulsionat de către instituţii, politicieni şi vocile istoriei româneşti care descriu istoria privilegiaţilor. Se spune că înainte de al Doilea Război Mondial Bucurestiul era un oras impresionant, că România a trăit perioada sa cea mai înfloritoare şi că sovieticii au fost cei care au stopat această ascensiune de neoprit.

Pe de o parte, au dreptate, deoarece bogăţia clasei privilegiate creştea şi aceasta se exprima în imense şi splendide edificii, petreceri impresionante, viaţă socială ostentativă şi sporirea economiei personale a multor familii ale epocii. Însă ce se întâmpla cu clasele defavorizate?Cum trăiau? Şi pentru ei era o perioadă de splendoare sau continuau să fie exploataţi de către cei puternici ca şi până atunci?

Recent am citit trei cărţi ale unor autori care descriu cum se trăia în ambele lumi simultan, lumea burghezilor de la oraş şi lumea satului. E vorba despre „Patul lui Procust”, de Camil Petrescu, „Ciulinii Bărăganului”, de Panait Istrati, şi Ciuleandra, de Liviu Rebreanu.

Prima dintre ele descrie viaţa indolentă şi luxoasă a clasei privilegiate a Bucureştiului, dar şi cum trăia majoritatea bucureştenilor, restul oraşului. Nu cred că aceşti oameni se gândeau vreun moment că trăiesc într-un oraş impresionant, mai degrabă pentru ei era un oraş plin de mizerie, foame şi inconfort social. Personajul Ladima arată cum, în ciuda meritelor sale, pentru un om sărac precum el era greu să supravieţuiască, deşi era vorba de un intelectual. Şi mai greu era pentru muncitori sau vagabonzi, oameni care trăiau rău la oraş sau care veneau de la ţară.

În cartea lui Istrati, „Ciulinii Bărăganului”, se redă lipsa de respect a proprietarilor de pământuri faţă de ţăranii care mureau de foame, deşi trudeau toată ziua, în timp ce ei se bucurau de un lux incomparabil. În acest caz, Istrati justifică revolta ţăranilor de la 1907 în timp ce condamnă sângeroasa represiune pe care a dus-o la capăt armata pentru a evita să pună în pericol stabilitatea luxosului şi respectatului stat burghez român.
Matache, copilul care narează istoria, alter ego al lui Istrati, vede prin ochii săi această lume de exploatare şi cruzime în care trăia România pe atunci... Cărţile oficiale ne povestesc viziunea lor parţială, încercând să evite să se cunoască realitatea din ţară: sărăcia, foametea, moartea...

În „Ciuleandra”, Rebreanu redă contrastul între societatea de la ţară şi burghezia urbană, imoralitatea acesteia, indecenţa de a-i trata pe ceilalţi inferiori şi ura care clocotea în mijlocul clasei populare faţă de aceşti capricioşi şi trufaşi necivilizaţi care, uzând de jonglerii ale limbajului, se numesc pe ei înşişi civilizaţi. Doctorul Ursu, reprezentantul ţăranilor care a reuşit să obţină o slujbă demnă la oraş (o excepţie) a fost privat de către ridicolul Puiu, fiu unic al unei mari familii române, de iubirea tinereţii, din cauza unui capriciu criminal care va face loc mai încolo altui capriciu, la fel de criminal.

În cele trei opere se descrie societatea românească înainte de sosirea comunismului. Evident, după parcurgerea acestei dovezi culturale variate şi glorificate de către proprii burghezi români, cine se mai poate îndoi de faptul că venirea comuniştilor în România a fost salvarea pentru milioane de persoane? Deriva pe care a urmat-o apoi comunismul este o altă dezbatere pe care o vom face cu altă ocazie. Însă orice ţăran din acea epocă, maltratat, umilit, înjosit, ucis de foame zi de zi, an de an, nu cred că gândea că trăia în societatea idilică şi glorioasă pe care o descriu cei care scriu istoria.

E adevărat, Bucurestiul era încântător... Deşi Petrescu descrie nu numai oraşul vizibil, ci şi condiţiile de viaţă ale majorităţii bucureştenilor, în această urbe care şi atunci era plină de mizerie, de haos şi, mai ales, de foamete şi penurie.

Nu există mijloc mai bun pentru a cunoaşte adevărul decât căutându-l... şi citindu-l. Promit să transcriu câteva paragrafe pentru a vedea cum se descrie în aceste mari opere ale literaturii române realitatea României Mari şi a Micului Paris. Pentru că istoria nu înseamnă numai ceea ce povestesc privilegiaţii, cei care controlează puterea şi adevărul oficial... În cazul privilegiaţilor, care scriu istoria pentru a se autojustifica, doar ei sunt protagoniştii. Dar, vor sau nu, nu este aşa. Şi ne putem pune multe întrebări. Cum scrie Bertold Brecht într-unul dintre focurile sale bine ţintite,

ÎNTREBĂRILE UNUI MUNCITOR ÎN FAŢA UNEI CĂRŢI
Teba celor Şapte Porţi,
cine a construit-o?
În cărţi apar numele regilor.
Au cărat regii marile blocuri de piatră?
Babilonul, de atâtea ori distrus
cine l-a reconstruit tot de-atâtea ori?
În ce case din aurita Lima
trăiau muncitorii care au construit-o?
În noaptea în care a fost terminat Marele Zid chinezesc,
unde erau zidarii?
Roma cea Mare e plină de arcuri de triumf.
Cine le-a ridicat?
Asupra cui au triumfat Cezarii?
Bizanţul, atât de slăvit,
avea doar palate pentru locuitorii săi?
Până în fabuloasa Atlantidă
în noaptea când marea a-nghiţit-o
locuitorii săi implorau ajutor sclavilor lor.
Tânărul Alexandru a cucerit India.
El singur?
Cezar i-a înfrânt pe gali
Nu ducea cu el nici măcar un bucătar?
Felipe al II-lea plânse când i s-a scufundat flota.
Nimeni altcineva n-a mai plâns?
Frederic al II-lea a câştigat Războiul de şapte ani
Cine l-a mai câştigat alături de el?
O victorie în fiecare pagină.
Cine gătea la banchetele în cinstea fiecărei victorii?
Un mare om la fiecare zece ani.
Cine plăteşte cheltuielile?
O întrebare pentru fiecare istorie...

2 comentarios:

antonio dijo...

Hola Jose Luis: Me llamo Antonio. Disfruto leyendo tus comentarios sobre la "otra" historia de Rumania. Comparto tu opinion en la necesidad de poner en valor la historia cotidiana pero no menos real que la oficial. esta ultima es un cumulo de intereses que solo pueden ser desenmascarados por los archivos y los investigadores no tendenciosos.
Te deseo una feliz navidad.
Te seguire en tu blog

Jose Luis Forneo dijo...

Gracias Antonio. Me alegro de que coincidamos en querer quitarle las mascaras a la historia. Seguimos en contacto.

Salud

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...