sábado, 10 de enero de 2009

Mas de 140 ancianos duermen cada noche en las calles de Bucarest/Mai mult de 140 de bătrâni dorm în fiecare noapte pe străzile din Bucureşti

Segun fuentes de la Primaria de Bucarest, mas de 140 ancianos duermen cada noche en las calles de Bucurest. A pesar de los -10 grados bajo cero a los que se esta llegando, en la ciudad solo existen dos centros de acogida de personas sin hogar y otro temporal de la cruz roja, insuficientes para la cada vez mayor cantidad de pensionistas que no pueden pagar sus deudas y gastos basicos (www.realitatea.net/140-de-batrani-dorm-in-fiecare-noapte-pe-strazile-bucurestiului_433496.html).

140 son los que estan documentados, por lo que se supone que muchos mas vagan sobre la nieve y duermen donde pueden, mientras todos nos arropamos con nuestras mantas en nuestros comodos apartamentos.

Las Instituciones Publicas no hacen apenas nada para resolver esta situacion, salvo crear algun centro donde puedan refugiarse amontonados, sin contar que muchos de ellos no los conocen o ya no saben bien lo que hacen. El Capitalismo tiene estas cosas: sino pagas, mereces morirte de frio. Si no pagas, no tienes casa. Si no pagas, no eres nadie.

Ahora recuerdo un poema precioso y triste del uruguayo Eduardo Galeano, dedicado a todos los nadies del mundo (ancianos pobres de Bucarest, palestinos masacrados, indigenas despojados de su tierra, y asi un sinfin de nadies...):

-----------------------------------------------------------------------------

Conform unor surse din Primăria Bucureşti, mai mult de 140 de bătrâni dorm în fiecare noapte pe străzile din Bucureşti. În ciuda celor -10 grade la care se ajunge, în oraş există doar două centre de primire a persoanelor fără adăpost şi unul temporar al Crucii Roşii, insuficiente pentru numărul mare (de fiecare dată mai mare) al pensionarilor care nu-şi pot plăti datoriile şi cheltuielile de bază. (www.realitatea.net/140-de-batrani-dorm-in-fiecare-noapte-pe-strazile-bucurestiului_433496.html).

140 sunt cei luaţi în evidenţă, de unde se presupune că mult mai mulţi hoinăresc prin zăpadă şi dorm pe unde pot, în timp ce noi toţi ne învelim cu păturile în apartamentele noastre comode.

Înstituţiile publice nu fac aproape nimic pentru a rezolva această situaţie, în afară de a crea câte un centru unde se pot refugia îngrămădiţi, fără să se ia în calcul faptul că mulţi dintre ei nu ştiu unde se află sau că nu mai ştiu bine ce fac. Capitalismul dispune de aceste lucruri: Dacă nu plăteşti, meriţi să mori de frig. Dacă nu plăteşti, no ai casă. Dacă nu plăteşti, eşti un nimeni.

Acum îmi amintesc un poem încântător şi trist al uruguaianului Eduardo Galeano, dedicat tuturor celor care sunt nimeni în lume (bătrâni săraci din Bucureşti, palestinieni masacraţi, indigeni deposedaţi de pământurile lor şi aşa, un fără sfârşit număr de nimeni...).


Los nadies: los hijos de nadie, los dueños de nada.
Los nadies: los ningunos, los ninguneados,
corriendo la liebre, muriendo la vida, jodidos, rejodidos:
Que no son, aunque sean.
Que no hablan idiomas, sino dialectos.
Que no profesan religiones, sino supersticiones.
Que no hacen arte, sino artesanía.
Que no practican cultura, sino folklore.
Que no son seres humanos, sino recursos humanos.
Que no tienen cara, sino brazos.
Que no tienen nombre, sino número.
Que no figuran en la historia universal,
sino en la crónica roja de la prensa local.
Los nadies, que cuestan menos que la bala que los mata.

2 comentarios:

antonio dijo...

Hermoso poema. " Que no son seres humanos , sino recursos..." Yo pensando en quienes los utilizan como puras herramientas, creo que no son recursos humanos sino simple y llanamente recursos. La Humanidad es otra cosa, que no entra ni en el vocabulario ni en la practica de estas personas.

paaliy dijo...

".. cuestan menos que la bala que los mata."

ojalá fuese sólo una frase.
ojalá no me sonara tan dolorosamente cierta.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...