Israel: la invasion silenciosa

Excelente video donde se describen los verdaderos motivos de Israel para alargar el conflicto con Palestina. La continua ocupacion por parte de los colonos de tierras palestinas, sobre el papel ilegales peroapoyadas por el gobierno, nos habla de la verdadera intencion de Israel: Israel no ha querido nunca la paz, el conflicto es una manera de ganar tiempo para asentar colonos y evitar, a largo plazo, la existencia de un estado palestino. En el fondo esta es la esencia de la historia del moderno estado de Israel: la ocupacion por la fuerza de tierras en Palestina.

La solucion de los dos estados, que era en el fondo una concesion palestina renunciando a su derecho a la autodeterminacion en su propia tierra, cada vez tiene menos posibilidades de exito. Israel ocupa, bombardea, excusandose en unos misiles que caen de vez en cuando en su territorio actual. El conflicto le interesa, porque lo que verdaderamente no le interesa es la paz.

El texto lo hemos transcrito al rumano. La traduccion, que esta transcrita debajo del video, es de Monica Dancu:

Excelentă înregistrare video în care se descriu adevăratele motive ale Israelului pentru a prelungi conflictul cu Palestina. Continua ocupaţie din partea coloniştilor a pământurilor israeliene, pe hârtie ilegale, dar sprijinite de guvern, ne vorbesc despre adevărata intenţie a Israelului: Israelul nu a dorit niciodată pacea, conflictul este o manieră de a câştiga timp pentru a împământeni colonişti şi de a evita, pe termen lung, existenţa unui stat palestinian. În fond, asta este esenţa istoriei modernului stat Israel: ocuparea cu forţa a pământurilor în Palestina.

Soluţia celor două state, care era în fond o concesie a Palestinei care renunţă la dreptul său la autodeterminare pe propriul său pământ, are, de fiecare dată, mai puţine şanse de succes. Israelul ocupă, bombardează, aducând ca scuză câteva rachete care cad, din când în când, pe teritoriul său actual. Conflictul îi interesează, deoarece ceea ce nu îi interesează este pacea.

Textul l-am transcris în română. Traducerea, care este transcrisă mai jos, e realizată de Monica Dancu



Se sfârşeşte vremea pentru soluţia celor două State?

A reuşi un tratat de pace în Orientul Apropiat reprezintă una dintre cele mai înalte priorităţi ale preşedintelui Obama,

primele sale telefoane în străinătate în timpul primei zile ca preşedinte fiind către liderii arabi şi israelieni.

A doua zi, preşedintele l-a numit în funcţia de trimis special pentru pace în Orientul Apropiat pe senatorul George Mitchell.

Obama doreşte să oprească războiul din Gaza,

dar o pace durabilă în realitate depinde de Cisiordania,

unde palestinienii sperau să îşi creeze statul.

Problema este că şi înainte ca Israelul să invadeze Gaza,

un număr tot mai mare de israelieni şi palestinieni au ajuns deja la concluzia

că pacea între ei nu este posibilă, că istoria deja i-a depăşit.

Pentru ca pacea să aibă vreo şansă, Israelul ar trebui să se retragă din Cisiordania.

Care după aceea s-ar converti în Statul palestinian.

Aceasta este ceea ce se cunoaşte sub denumirea de soluţia „celor două State”.

Dar, în timp ce negocierile s-au desfăşurat pe durata a 15 ani, sute de mii de evrei s-au instalat în Cisiordania pentru a o ocupa.

Palestinienii spun că nu pot avea un Stat plin de colonişti israelieni prin toate părţile,

în timp ce coloniştii spun că tocmai asta este ideea.

Daniella Weiss s-a mutat din Israel în Cisiordania acum 33 de ani. A fost primăriţa unei colonii foarte mari.

„Cred că coloniile împiedică stabilirea unui stat palestinian pe pământul lui Israel. Acesta este obictivul. Şi aceasta este realitatea”.

Deşi coloniştii şi palestinienii nu sunt de acord în nici o privinţă,

majoritatea sunt însă de acord ca evenimentele să împiedice un tratat de pace.

Doctorul Mustafa Barghouti este un fost candidat la preşedinţia Palestinei.

„În timp ce inima mea încă mai vrea să creadă că soluţia pentru cele două state e posibilă,

creierul meu spune contrariul,

mai ales când văd creşterea continuă a coloniilor.

Într-un anumit fel, aceste colonii ditrug posibilitatea păcii pentru cele două popoare,

care s-ar fi putut realiza cu „soluţia celor două state”.

Şi ne-a spus că invazia din Gaza – moartea şi distrugerea –

îl convinge de faptul că Israelul nu doreşte soluţia celor două State:

„Sunt foarte îngrijorat deoarece ceea ce a făcut Israelul ne îndepărtează şi mai mult de posibilitatea soluţiei celor două State”.

Palestinienii sperau să-şi poată stabili statul propriu aici, în Cisiordania, o zonă de mărimea statului Delaware.

Dar israelienii au sfâşiat-o în multe colonii,

făcând sute de kilometrii de şosele noi pe care doar coloniştii le pot utiliza.

Palestinienii trebuie să conducă – sau să meargă – pe drumurile mai vechi.

Când doresc să călătorească dintr-un oraş în altul, trebuie să se supună umilinţei aşteptărilor din punctele militare şi poliţieneşti de control.

Sunt mai mult de 600 în Cisiordania.

„De ce menţin israelienii atâtea puncte de control?”

„Cred că obiectivul principal este fragmentarea Cisiordaniei.

Poate că unele se pot justifica din motive de securitate,

dar cred că majoritatea există

pentru a impiedica mişcarea oamenilor dintr-un loc în altul!.

Să vedem cum îl împiedică pe Barghouti:

s-a născut în Ierusalim, a crescut în Ierusalim şi a lucrat într-un spital de acolo timp de 14 ani.

Acum patru ani s-a mutat într-un oraş situat la doar 16 km distanţă,

dar acum, cum nu mai trăieşte în Ierusalim, nu se mai poate întoarce acolo... niciodată.

„Un moment. Nu puteţi să mergeţi la Ierusalim?”

„Sub nici o formă”.

„Nu vă dau un permis de trecere?”

„Anul trecut am cerut permis pentru a merge la Ierusalim,

iar în ultimii doi ani am cerut de vreo 16 ori.

Şi de 16 ani mi l-au respins.

Ca majoritatea palestinienilor, nu am un permis pentru a merge în oraşul unde m-am născut, în care am lucrat, unde locuieşte sora mea”.

Asta este ceea ce resping.

Multitudinea de colonii israeliene care domină zonele joase precum fortăreţele cruciaţilor.

Multe dintre ele sunt oraşe mici, niciunul neexistând acum 40 de ani.

Israelienii ocupă mereu terenul mai înalt, uneori colinele şi alteori căminele,

iar uneori arabii sunt ocupaţi chiar în propriile lor case.

Această casă, de exemplu, situată pe înălţimea cea mai mare a colinei celei mai înalte din oraşul Nablus.

Ni s-a spus că soldaţii israelieni de multe ori îi iau prizonieri pe membrii celor patru familii care locuiesc aici

şi folosesc casa pentru a supraveghea mişcările din oraşul aflat la poale.

„Ajungem la apartamentul lui Nassif, aici în Nablus.

Se pare că soldaţii israelieni au intrat în apartament în această dimineaţă,

fără preaviz, au sosit pe neaşteptate şi sunt acolo de atunci”.

„Nu putem vorbi cu dumneavoastră, sunt soldaţi înăuntru”.

„Sunt soldaţi?”

„Da”

„Ce fac aici?”

„Suntem ca la închisoare aici”.

„Ce se întâmplă?”
„Ne ţin jos, iar soldaţii sunt sus,

Nu ne putem mişca. Nu putem vorbi cu dumneavoastră”.

„Nu puteţi ieşi din casă?”

„Nu”

„Le-aţi spus asta?”

„Da, nu pot repira”

„Cât timp vor sta aici?”

„Nu ştiu”

„Vă plătesc?”

„Glumiţi?”

Abdul Nassif, managerul unei bănci, a spus că trebuia să meargă la bancă pentru a deschide seiful, dar soldaţii nu îl lăsau să iasă.

Ne-a spus că atunci câns soldaţii sosesc, îi trezesc pe toţi din casă şi îi bagă în bucătărie timp de ore întregi, în timp ce ei dorm în dormitoarele lor.

Nu pot să iasă, nici să vorbească la telefon, nici să intre.

Ne-a trimis jos pentru a vedea dacă fratele său putea să deschidă poarta

şi pentru a-i întreba pe soldaţi de ce continuau să-i ocupe casa.

„Doriţi să intraţi?”

„Da”

„Dumneavoastră doar deschideţi uşa”

„Soldaţii încuie poarta cu cheia”.

„Cheile sunt la ei”

Aşa că am plecat, iar soldaţii au plecat şi ei noaptea.

Dar când ne-am întors peste două zile, soldaţii se întorseseră pentru a supraveghea oraşul.

De data aceasta le-au reţinut pe femei sub arest la domiciliu,

dar le-au permis bărbaţilor să meargă la lucru, iar copiilor la şcoală.

Când s-au întors copiii de la şcoală, am zărit doi soldaţi înarmaţi sus pe scări.

Mai târziu au mai venit nişte copii acasă,

Dar soldaţii n-au mai deschis uşa.

„Spun că dacă nu mergeţi în spatele zidului, nu-i lasă pe copii să intre”.

„Dar copiii locuiesc aici”.

„Da, dar trebuie să vă îndepărtaţi de poartă ca să îi lase să intre. OK?”

„Cine sunteţi dumneavoastră?”

„E un comandant aici”.

„E un comandant aici?”

„Pot vorbi cu dumneavoastră?”

„Nu”

„Dar deja vorbesc cu dumneavoastră. De ce nu ne spuneţi ce faceţi aici?”

„V-aţi pierdut vocea?”

„Au închis uşa şi fereastra”,

„aşa că trebuie să plecăm dacă vrem ca micuţii să intre în casă, să mergem”.

Un purtător de cuvânt al armatei ne-a spus că soldaţii folosesc casa lui Nassif pentru importante operaţiuni de supraveghere.

Familia Nassif ne-a spus că soldaţii obişnuiesc să rămână o zi sau două şi mereu vin şi pleacă în timpul nopţii.

După ce pleacă, Nassif nu ştie când vor reveni să îi ocupe.

Poate fi mâine, săptămâna care vine sau luna viitoare.

Unica certitudine, spune, este că vor reveni.

Altă realitate apăsătoare în Cisiordania este creşterea şomajului, acum în jur de 20%.

De aceea, unii palestinieni pot găsi de lucru doar lucrând în construcţii pentru locuinţele israelienilor.

Sunt atât de ruşinaţi pentru că lucrează aici încât ne roagă să nu le filmăm faţa.

Numărul coloniştilor a ajuns la 280.000 şi, cum aceştia continuă să sosească, populaţia creşte pe undeva în jurul procentului de 5% în fiecare an.

Dar cele două milioane de arabi au şi ei strategia lor:

Familiile lor sunt mai numeroase.

Demografii prezic că peste zece ani, arabii vor fi mai numeroşi decât evreii în Cisiordania şi Gaza.

Fără un Stat palestinian separat, israelienii ar avea trei opţiuni, dar nici una bună.

Ar putea încerca epurarea etnică, să-i expulzeze pe palestinieni din Cisiordania;

Ar putea să le permită palestinienilor să voteze,

acest lucru ar fi opţinuea democratică, dar ar însemna sfârşitul statului evreu.

Sau ar putea să le impună apartheidul,

adică, o minoritate israeliană să guverneze majoritatea palestiniană,

dar regimurile apartheid nu au viaţă foarte lungă.

„Din păcate, trebuie să spun că apartheidul este deja o realitate”.

„Apartheidul este deja o realitate?”.

„Bineînţeles”

Apartheid? Israelul construieşte ceea ce numeşte un zid de securitate între Cisiordania şi Israel.

Palestinienii sunt furioşi deoarece le fură 8% din teritoriul Cisiordaniei.
Şi nu doar asta. Şerpuieşte prin mijlocul grădinilor palestinienilor, despărţindu-i pe agricultori de pământurile lor.

Trebie să aştepte la punctele de control până când soldaţii îi lasă să intre.

Coloniştii beneficiază de mai multă apă decât palestinienii şi de aceea locuinţele lor sunt pline de verdeaţă, iar zonele arabe nu.

Israelienii moderaţi care deplâng ocupaţia, credeau cu tărie în soluţia celor două State.

Dar deja nu mai cred în ea.

Meron Benvenisti a fost viceprimar al Ierusalimului.

„Conducătorii israelieni şi plaestinieni negociază soluţia pentru cele două State. Care sunt posibilităţile, în opinia dumneavoastră?”

„Posibilităţile sunt nule. Condiţiile geopolitice care s-au creat în anul 1967 sunt ireversibile”.

„Nu se pot schimba. Nu se poate repara un ou spart”.

„Vreţi să spuneţi că au câştigat coloniştii?”

„Da”

„Şi că ei vor rămâne acolo pentru totdeauna?”

„Nu ştiu dacă pentru totdeauna, dar vor rămâne şi vor creşte”.

„Coloniştii, atitudinea pe care eu le-o arăt aici este inima, pulsul, trecutul, prezentul şi viitorul naţiunii evreieşti.”.

„Atunci spuneţi că dumneavoastră şi coloniştii sunteţi inamovibili?”

„Vă spun că noi şi coloniştii, suntem inamovibili, vom rămâne aici pentru totdeauna”.

Dar o israeliană foarte importantă pretinde că doreşte să îi mute.

Este ministrul de Externe, Tzipi Livni, candidata pentru funcţia de prim-ministru în alegerile de luna viitoare.

Este, de asemenea, principala negociatoare a Israelului cu palestinienii

şi spune că nu poate fi vorba de pace atâta timp cât coloniştii rămân acolo.

„Vă imaginaţi că puteţi să evacuaţi zeci de mii de colonişti care spun că nu vor pleca?”

„Nu va fi uşor. Dar este unica soluţie”.

„Dar sunt colonişti care spun „vom lupta, nu vom pleca, vom lupta”.

„Responsabilitatea guvernului şi a poliţiei este să îi reţină”.

„Nimic mai simplu. Israel este un stat al legii şi al ordinii”.

Şi al dezordinii care a avut loc acum trei ani când armata a expulzat numai nouă familii dintr-un aşezământ din Cisiordania numit Amona.

A fost un haos,

Prima dată de la crearea Statului când evreii au ajuns la extremă, opunându-se evreilor.

Pentru israelienii obişnuiţi nu a fost un tablou prea plăcut şi a făcut ca guvernul să se abţină să o mai facă şi a doua oară.

Conducătorii se tem că noi şocuri în operaţiunea de evacuare a aşezămintelor ar putea dezbina Israelul.

Se tem că oficialii religioşi din armată – şi de fiecare dată sunt mai mulţi –

vor refuza să respecte ordinele de expulzare a coloniştilor.

„Va fi o revoltă în armată”.

„O revoltă în armată?”.

„Cred că o revoltă împotriva unui ordin atât de ilegal ne-ar face şi mai puternici”.

Armata expulzează arabi din căminele lor din Ierusalimul de Est, acolo unde palestinienii sperau să îşi stabilească capitala.

Indignaţi, arabii încearcă să îşi protejeze căminele, dar israelienii au armele.

Israel a demolat peste o sută de case arabe în ultimul an, motivând că erau ilegal construite.

Arabii spun că e vorba de o altă tactică pentru a-i alunga.

Dar oficialii spun că demolează şi case evreieşti neautorizate în Cisiordania,

care sunt reconstruite de tineri, campania generaţiei următoare care va popula teritoriul.

Daniela Weiss ne-a spus că nu se vor opri.

„Armata a demolat-o în această dimineaţă”.

„Da”.

„Şi deja o reconstruiţi?”

„Da, noi vom ieşi cu a noastră”

„Dar o vor demola din nou”

„Noi o vom reconstrui”

„Experienţa de învaţă că lumea aparţine încăpăţânaţilor, iar noi suntem încăpăţânaţi.”

Încăpăţânaţi, zice, pentru că au primit ordinul de a popula pământul acesta nici mai mult nici mai puţin decât de la Dumnezeu.

„Asta este misiunea generaţiei noastre,

Cel mai important este să ne agăţăm cu toate puterile noastre de pământul Ţării Sfinte”.